O clădire monument istoric din municipiul Botoșani va fi transformată în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională

Clădirea monument istoric Casa Goilav va fi reabilitată și restaurată în vederea transformării în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională Botoșani.

Potrivit Consiliului Județean, proiectul urmărește valorificarea patrimoniului cultural și dezvoltarea infrastructurii turistice în zonă, protejarea mediului natural, iar implementarea acestuia va avea un impact direct în dezvoltarea economică și culturală a județului Botoșani.
Scopul este creșterea numărului de turiști și sprijinirea micilor meșteșugari și artiști populari, prin oferirea de spații destinate creării artei și prezervării tradițiilor precum și pentru promovarea acestora.

Clădirea Casa Goilav este amplasată în municipiul Botoșani, strada Victoriei 11B, pe un teren în suprafață de 1605 mp și face parte dintr-un ansamblu de 4 corpuri, datate din mijlocul secolului XIX și care se regăsesc în lista Monumentelor istorice, actualizată la nivelul anului 2016.

Terenul și clădirea sunt în proprietatea Județului Botoșani, iar în prezent, în construcția existentă se află sediul Sindicatului Pensionarilor din Botoșani.

Prin proiect se propun lucrări de consolidare a clădirii cu respectarea soluției din expertiza tehnică, restaurarea fațadelor și a elementelor decorative existente pe fațadă și tâmplărie, refacerea instalațiilor electrice, detecție, semnalizare și alarmare la incendiu, antiefracție, alimentare cu apă și canalizare, montarea unei pompe de căldură aer – apă, realizarea unui sistem de iluminat exterior și iluminat arhitectural, realizarea unui sistem de
supraveghere video.
Întrucât clădirea se află într-o stare avansată de degradare, se identifică sursele de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții, respectiv: fonduri guvernamentale prin Compania Națională de Investiții, fonduri europene nerambursabile Programul Operațional Regional, buget local și alte surse legal constituite. Lucrările de intervenție se ridică la 19.521.693 lei,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *