Tentativă de omor! Un bărbat l-a lovit cu un hârleț pe vecinul său. A fost trimis în judecată

Un bărbat din județul Botoșani a fost trimis în judecată, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani  pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Botoșăneanul în vârstă de 57 de ani este acuzat că l-ar fi rănit grav pe un consătean pe care l-ar fi lovit cu un hârleț în cap.

În luna mai a anului 2020, între Vasile Irimia și consăteanul său din localitatea Draxini – comuna Bălușeni a izbucnit un conflict spontan. Ambii au folosit unelte agricole în bătaia iscată între ei, însă cel care a lovit mai tare a fost Vasile Irimia, care și-a băgat în spital vecinul.

Dosarul în care Vasile Irimia este judecat pentru tentativă de omor se va afla pe masa judecătorilor de la Tribunalul Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *