Femeia care și-a omorât trei copii și i-a îngropat în curte a fost condamnată

Femeia care și-a omorât trei copii și i-a îngropat în curte a fost condamnată de Curtea de Apel Suceava  la 15 ani de închisoare. Ana Pardău, de 38 de ani, a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie” raportat la infracțiunea de omor. Decizia este definitivă.

Ancheta a început în cursul zilei de luni, 11 august 2019. O colegă de serviciu a femeii i-a spus fiului ei, care este poliţist în Vatra Dornei, că are suspiciuni că Ana „a scăpat” de copilul pe care-l purta în pântece. Poliţiştii au făcut verificări pentru a stabili dacă femeia a născut la spitalele din zona Vatra Dornei şi au primit un răspuns negativ. Ana Pardău a fost dusă la audieri, unde le-a spus poliţiştilor cu seninătate că a născut acasă şi că şi-a băgat pruncul, un băieţel, într-un sac menajer pe care l-a ascuns într-o anexă a gospodăriei. Ana Pardău le-a povestit anchetatorilor inclusiv cum a legat sacul pentru ca micuţul să rămână fără aer. Poliţiştii au găsit sacul în locul indicat de mamă şi au dus trupul neînsufleţit al bebeluşului la necropsie. Analizele au confirmat cel mai negru scenariu al anchetatorlor: viaţa copilului a fost suprimată, pruncul murind asfixiat, potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

“Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicat.

În timpul audierilor, femeia le-a spus anchetatorilor că în ultimii ani a mai născut doi copii pe care i-a îngropat în curtea casei. Procurorii şi poliţiştii au făcut săpături în curte şi au găsit în două locuri oseminte care par a fi umane. Probele au fost trimise la laborator.  Ana Pardău este ingineră la o multinaţională şi are trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani. Femeia le-a povestit anchetatorilor că nu şi-a mai dorit alţi copii şi din acest motiv şi-a ascuns sarcinile din ultimii ani. Ea este căsătorită şi locuieşte împreună cu familia într-o zonă destul de izolată, primii vecini fiind la câţiva kilometri distanţă. Soţul femeii susţine că nu ştie absolut nimic despre pruncii ucişi, ceea ce este greu de crezut, pentru că soţii locuiau împreună, ba chiar lucrau la aceeaşi multinaţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *