O serie de modificări oficiale privind examinatorii auto au avut loc recent în România, după ce normele privind formarea, atestarea și controlul acestora au fost schimbate recent. Acum, aceștia au noi obligații și pot fi evaluați și online, după ce ordinul MAI a fost schimbat și a intrat în vigoare pe 19 septembrie.
În ultimii ani, legislația UE privind permisele auto s-a schimbat, iar ordinul recent apărut e destinat modificării Ordinului MAI nr. 260/2011 pentru a-l aduce în actualitate. Astfel, au avut loc mai multe modificări în mai multe privințe.
Modificarea Ordinului MAI nr. 260/2011 schimbă legea vechea și face loc:
Noile îndatoriri ale examinatorilor auto de la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere vor fi:
După ce schimbările respective vor intra în vigoare, examinatorii auto vor trebui să participe anual cursuri speciale, timp de patru zile.
Înainte, Ordinul MAI 260/2011 stabilea că examinatorii trebuie să participe, la fiecare doi ani, la cursuri cu o durată de patru zile, pentru a-și menține și actualiza cunoștințele și aptitudinile necesare în vederea efectuării examinării, și, la fiecare cinci ani, la cursuri cu durata de cinci zile, pentru a-și menține și dezvolta aptitudinile practice pentru conducerea vehiculului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia