Proxenet din Botoșani, condamnat cu suspendare, în speranța că se va îndrepta și va fi recuperat de societate

Un tânăr din Botoșani a fost condamnat după ce a obligat o tânără să se prostitueze la Iași.  Alexandru Lipovanu, de 22 de ani, împreună cu un ieșean de 25 de ani, îi dădea fetei 35 de lei pe zi doar pentru mâncare, iar aceasta trebuia să le dea și bonurile pentru cele cumpărate.

Magistrații Judecătoriei îi condamnaseră la câte trei ani de închisoare, cu executarea în stare de detenție.În apel, apărarea aproape că a transformat victima în agresor, avocatul apreciind că fata nu a vrut decât să-și denigreze fostul prieten și să-și ascundă propria imoralitate. Cei doi nu ar fi făcut altceva decât să-i înlesnească fetei practicarea prostituției, fără a o forța în vreun fel, potrivit Ziarul de Iasi. Judecătorii nu au acceptat această idee, dar au luat în calcul vârsta și posibilitățile de îndreptare ale celor doi, decizând să suspende executarea pedepsei.

A fost ameninţată cu un pistol cu gaze

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, la doar o lună după ce o cunoscuse pe A.A., Alexandru Lipovanu a convins-o pe fată să practice videochat-ul în beneficiul lui. După câteva luni, i-a propus să se prostitueze, sub „îndrumarea” sa și a lui Andrei Alexandru Mihai, patronul unei firme de transporturi din Horpaz.

De teama violenței lui Lipovanu și sub amenințarea unui pistol cu gaze, fata a acceptat. S-a prostituat timp de două luni, fiind supravegheată în permanență. Cei doi îi instalaseră pe telefon o aplicație timp GPS, pentru a ști oricând unde se află. Banii câștigați erau încasați de cei doi proxeneți, fata primind zilnic doar 35 de lei, pentru a-și cumpăra de mâncare.

Pentru a fi siguri că nu o scapă din mână, tinerii i-au luat cartea de identitate și au amenințat-o că o vor vinde, cu 7.000 de euro, pentru a fi trimisă în străinătate. De Sărbătorile de iarnă, fata a fost lăsată să meargă acasă, dar numai cu promisiunea că va „recupera” timpul pierdut. În cele din urmă, fata a apelat la ajutorul unui prieten, care a anunțat poliția.

În apel avocatul lui Lipovanu a ridicat mai multe semne de întrebare asupra filmului prezentat de procurori. El a subliniat faptul că A.A. nu se folosise de zilele în care fusese lăsată să stea alături de familie pentru a cere ajutorul.

De asemenea, nici nu încercase să sune la 112, deși avea un telefon asupra ei. Concluzia apărării a fost că fata „era o persoană extrem de dezinvoltă, care își îndeplinea «misiunea», fără niciun fel de problemă. De fapt, ceea ce s-a urmărit a fost denigrarea imaginii inculpaţilor și ca aceasta «să-şi spele obrazul» faţă de oferirea de servicii intime contra cost, pe care obişnuia să o facă”.

În plus, cei doi tineri nu aveau neapărată nevoie de banii pe care îi câștiga A.A., deci întreaga afacere era doar o „prostie a tinereții”. Cei doi fuseseră condamnați pentru proxenetism sub forma constrângerii, caz în care pedeapsa poate ajunge până la 10 ani de închisoare. Apărarea a solicitat reîncadrarea faptei ca fiind doar înlesnirea practicării prostituției, pentru care pedeapsa maximă este de 7 ani.

Termen de supraveghere de patru ani

Pledoaria avocatului practic nu a contat în sentința pronunțată de magistrații Curții de Apel. Aceștia au apreciat că instanța inferioară analizase corect faptele, pronunțând o sentință justă.

„În mod corect a considerat Judecătoria Iași că doar aplicarea pedepselor în cuantumul stabilit prin sentința penală apelată este în măsură să conducă la reeducarea inculpaților, în vederea formării unei atitudini corecte faţă de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”, au spus judecătorii.

Totuși, ei au considerat că cei doi proxeneți pot fi recuperați pentru societate și fără a ajunge după gratii. Vârsta și lipsa antecedentelor penale i-au făcut pe magistrații să decidă suspendarea pedepsei de 3 ani de închisoare, impunând un termen de supraveghere de 4 ani. în acest interval, ei nu vor mai avea voie să se apropie de A.A. Totodată, li s-a impus și plata unor despăgubiri de 10.000 de lei.

Sursa: Ziarul de Iasi

Tânăr din Botoșani pedepsit după ce a obligat o fată să se prostitueze. Povestea absolut șocantă a tinerei care a devenit victima acestuia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *