FOTO! Mașină oprită pentru control de polițiștii de frontieră botoșăneni. Șoferul, prins beat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deși era în stare de ebrietate, a declarat Răcnea Minodora, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

În data de 17 septembrie, în jurul orei 20.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani a oprit în trafic, pe raza localității Pomârla, județul Botoşani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 58 de ani.

La controlul de frontieră, poliţiştii au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști din cadrul Poliției Dorohoi, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Dorohoi, pentru a i se preleva probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Minodora Răcnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *