FOTO Un preot din Botoșani a primit distincția „Crucea Moldavă pentru clerici” din partea ÎPS Teofan

Preotul paroh al Bisericii Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la Spitalul de Pediatrie Botoșani, a primit, duminică, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.  Marius Ceobanu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția „Crucea Moldavă pentru clerici”, distincția fiindu-i acordată pentru efortul depus la înfrumusețarea bisericii.

Preotul paroh Marius Ceobanu a subliniat faptul că, în ultimii zece ani, biserica a fost înfrumusețată cu lucrări importante, printre care se numără pictura interioară în tehnica frescă, catapeteasma, iconostasele celor doi sfinți ocrotitori, strane. „Toate aceste lucrări au implicat un efort deosebit, nu numai financiar, și au fost realizate cu ajutorul credincioșilor din parohia noastră și al altor binefăcători”, a mai adăugat părintele.

Biserica ocrotită de Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul a fost construită în perioada 2009-2010 şi a fost târnosită în ziua de 14 noiembrie 2010 de către IPS Părinte Teofan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Duminică, 18 septembrie, s-a sfințit pictura și lucrările interioare ale bisericii, slujba fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, potrivit:  doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *