Preot reținut pentru că a agresat o femeie în timpul spovedaniei

Preotul Visarion Alexa, de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae – Militari, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual în timpul spovedaniei. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu spune, pentru HotNews, că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă. Arhiepiscopia a confirmat că luni „va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist”, potrivit lui Bănescu.

Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească”.

“În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual”, potrivit Poliției, citată de Antena 3.

Femeia în vârstă de 37 de ani le-a pus polițiștilor că a fost agresată sexual, chiar în timpul spovedaniei.

Polițiștii au deschis o anchetă, iar vineri, 16 septembrie, preotul a fost dus la secție pentru audieri, iar ulterior el a fost reținut.

„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat pentru ziarul Libertatea că este vorba de părintele Visarion Alexa de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae.

„Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, transmite Poliția Capitalei.

Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu spune că „vestea este una absolut șocantă”, iar Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.

„Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează. Vă pot spune doar ca Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.
Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc””, a spus pentru HotNews Vasile Bănescu.

Visarion Alexa, e originar din Bacău și e parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (București). În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio și TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri, potrivit Doxologia.

Sursa: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com