Accident cu victimă pe un drum din județul Botoșani. O mașină a intrat într-o căruță

foto arhiva

Accident cu victimă, miercuri, , în jurul orei 06:00, pe drumul județean D.J. 297, între localitățile Lunca și Cernești. Un bărbat, de 51 de ani, din comuna Cristești, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe D.J. 297, direcția de deplasare dinspre localitatea Lunca, înspre localitatea Cernești, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, însă nu era prevăzut cu elemente reflectorizante sau lumină, pentru a fi vizibil în trafic.

În urma imapctului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

”Atât conducătorul autoturismului, cât și cel al atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul acestuia din urmă, valoarea rezultată a fost de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *