FOTO! Preoții din Botoșani, implicați într-o campanie derulată de ISU. Ce vor transmite la sfârșitul fiecărei slujbe religioase

Parteneriatul dintre biserică și pompieri continuă și în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

În fiecare lună pe data de 10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani organizează acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul acestei campanii, alături de preoții care slujesc în Protopopiatul Botoșani și care se adresează comunităților vulnerabile și familiilor numeroase.

Astfel, începând de astăzi, la sfârșitul fiecărei slujbe religioase, preoții vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, iar în gospodării să înceapă pregătirea mijloacelor de încălzire pentru sezonul rece. De la jocul copiilor cu focul și supravegherea permanentă a acestora, până la protejarea micuților de accidentele ce se pot produce în gospodării, toate se vor afla în atenția preoților, a părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor, informează printr-un comunicat ISU Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Activitatea de astăzi s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *