14 candidați admiși la concursul pentru directori ai unor unități de învățământ din Botoșani. Care a fost cea mai mare notă

Doar doi candidați au fost respinși la concursul pentru funcțiile vacante de directori ai unor unități de învățământ din județul Botoșani. La concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani s-au înscris pentru sesiunea iunie-octombrie 21 de candidați.
La proba scrisă a concursului au fost prezenți 16 de candidați și 5 absenți. Au promovat proba scrisă 14 candidați iar 2 au fost declarați respinși, informează printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

S-au obținut: 14 note mai mari de 7, cea mai mare notă fiind 8.80. În perioada 08-09 septembrie 2022 se pot depune contestațiile pentru proba scrisă, la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, până la ora 1600 sau se pot transmite online, la adresa de e-mail: [email protected].
În ziua de 13 septembrie se vor afișa notele finale pentru proba scrisă.

În perioada următoare, 14-18 septembrie, se vor înregistra opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.597/2021, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca în perioada 22-29 septembrie să se desfășoare proba de interviu, mai precizează sursa citată.

2 thoughts on “14 candidați admiși la concursul pentru directori ai unor unități de învățământ din Botoșani. Care a fost cea mai mare notă

  1. Spagile le fac de la cei care aduc mancare la copii , meniul la ce ce aduc e undeva la 12 lai masa pentru copil mic iar noi parintii platim 17– 18 lei …INSPRCTORATUL STIE DAR MUCLES … AJUNG O PARTE DIN BANI LA EI….PANA CAND…NOI PARINTII SPONSORIZAM SPAGILE LA INSTITUTIILE DE STAT????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *