Schimbare majoră a legii RCA. Prețuri variabile din această săptămână, amiabila nu se mai completează la fel

Începând cu 8 septembrie vor intra în vigoare mai multe modificări ale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România.

Astfel, se împlinesc 90 de zile de când au fost publicate în Monitorul Oficial modificările aduse sistemului RCA.

Noua normă aduce trei modificări majore. Prima dintre acestea prevede că formularul tipărit pentru constatul amiabil nu mai este obligatoriu.

De asemenea, noua normă va implementa modificările cerute de Comisia Europeană României în 2018, referitoare la modalitatea în care firmele de asigurare stabilesc prețurile RCA. Norma adoptată elimină, astfel, articolele privind obligativitatea notificării de către asiguratori a ASF înainte de modificarea tarifelor.

A treia modificare vizează introducerea noțiunii de ”primă de asigurare netă de cheltuieli”:

Constatare amiabilă online după accident

Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual.

Astfel, formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic, dar din 15 octombrie 2022.

Conform noilor reglementări, “în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.”

Formatul și conținutul:

(1) Formularul «Constatare amiabilă de accident» tipărit pe suport hârtie conține două pagini autocopiative, ambele având aceeași valoare juridică, în conformitate cu anexa nr. 7, și instrucțiunile de utilizare a acestuia, prevăzute în anexa nr. 8.

(2) Formularul «Constatare amiabilă de accident» în format electronic reproduce același model grafic, conține aceleași informații și are aceeași valoare juridică cu cea a formularului tipărit prevăzut la alin. (1).

Preț diferit pentru RCA la aceeași companie

O altă noutate adusă de norma ASF constă în introducerea noțiunii de ”primă de asigurare netă de cheltuieli”, ceea ce înseamnă că vor putea fi stabilite prețuri finale diferite, în funcție de canalul prin care șoferul și-a luat asigurarea.

„Indiferent de canalul de distribuție utilizat, asigurătorul RCA practică aceeași primă de asigurare netă de cheltuieli de distribuție, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat”, se arată în noua formă a normei.

Oferta asigurătorului RCA este valabilă pentru o perioadă de minimum 10 zile lucrătoare și conține următoarele informații:

a) prima netă de cheltuieli de distribuție;
b) comisionul plătit distribuitorului, exprimat în valoare absolută, sau
c) costul aferent vânzării directe;
d) data până la care oferta este valabilă;
e) costul acoperirii clauzei facultative de decontare directă;
f) clauze și acoperiri suplimentare;
g) clasa bonus-malus;
h) mențiunea privind posibilitatea plății în rate;
i) prima de asigurare totală obținută prin însumarea primei nete de cheltuieli de distribuție cu cheltuielile de distribuție aferente canalului de vânzare utilizat de către potențialul asigurat, cu acoperirea și separat fără acoperirea clauzei de decontare directă;
j) informare cu privire la tariful de referință în care se încadrează potențialul asigurat.

A.S.F. reamintește că în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deține polița RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control, informeaza StirilePROTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *