Supermarketuri din Botoșani amendate de Protecția Consumatorului. Comisarii au găsit mizerie, gândaci, dar și nereguli la prețuri

Mai multe supermarketuri din județul Botoșani au fost amendate de comisarii de la Protecția Consumatorului în urma unor controale care au scos la iveală mizeria din aceste magazine. La Botoșani au fost patru supermarketuri verificate și au fost aplicate șapte sancțiuni în valoare de 70.000 lei.

În ultima săptămână, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est (CRPC RNE) Iași a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naționale de control.
Astfel, pe raza regiunii, în cele șase județe, printre care și Botoșani, au fost controlate 39 de magazine, aparținând lanțului Penny.

Pentru neregulile constatate, comisarii CRPC RNE Iași au aplicat următoarele sancțiuni: 48 amenzi contravenționale, în valoare totală de 579.000 lei, 20 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 26.000 lei și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 3 unități.

Iată ce nereguli au fost constatate:
– comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
– comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice
– utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare și praf
– utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
– deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.)
– comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
– nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
– lipsa afișării prețului unor produse, la raft
– existența unor neconcordante între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft.

FOTO & VIDEO Percheziții într-o comună din Botoșani. Prejudiciul ajunge la 1.000.000 de euro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com