O adolescentă de 15 ani dispărută de acasă, găsită practicând prostituția cu șoferii de camion

O fată de 15 ani din Vaslui, dată dispărută de familie, a fost găsită de polițiști în Iași, într-o parcare de TIR-uri. Fata era dată dispărută în Vaslui a fost găsită în cursul nopții trecute, pe 31 august, de polițiștii ieșeni. Adolescenta se afla într-o parcare de TIR-uri din Iași, în plină „acțiune”. Tânăra ar fi fost găsită în prezența iubitului ei, scoasă la produs.

„Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt a lucrurilor. În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale, într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Sursa:vremeanoua.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *