FOTO & VIDEO Bebeluș de zece luni, din Botoșani, rănit grav într-un accident. Micuțul, preluat de elicopterul SMURD

Un bebeluș de zece luni, din Botoșani a fost rănit grav într-un accident rutier care a avut loc joi dimineață, pe DJ 293. Micuțul a fost preluat de urgență de un elicopter SMURD, care a aterizat la stadionul din Dorohoi.

Pompierii din Dorohoi au asigurat măsurile pentru aterizarea și decolarea elicopterului. Copilașul a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Cum s-a produs accidentul

O tânără, de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 293, directia de deplasare dinspre Havârna, înspre Dorohoi, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, repsectiv, conducătoarea auto si doi pasageri, de 18 ani și 10 luni, toți fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *