FOTO! 60 de elevi din mai multe județe s-au întrecut într-un concurs organizat de ISU Botoșani

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit, vineri, cu 60 de elevi din Iași, Bacău, Fălticeni, Focșani și Dorohoi, prezenți în Tabăra Sportivă „SPORT DORO CAMP” din Dorohoi.

Chiar dacă s-au adunat în tabără pentru a disputa meciuri de fotbal, copiii au demonstrat că au și abilități de viitori pompieri, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Aceștia au parcurs, contracronometru, un traseu aplicativ, asemănător celui de la concursul „Prietenii Pompierilor”. Unii dintre concurenți au demonstrat că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, nu contează cât de mari sunt obstacolele, treci peste sau pe sub ele. Indiferent de timpul realizat, toți participanții au fost câștigători.

Și dacă tot le-am captat atenția, le-am spus ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță și acasă, la școală sau în grupul de prieteni, oferindu-le materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale “R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și „Nu tremur la cutremur!„, mai precizează ISU Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *