Sătui de promisiuni, localnicii dintr-o comună din Suceava și-au asfaltat singuri șoseaua, pe banii lor

Sătui să tot aștepte ca autoritățile să le facă șoseaua și să își strice mașinile, câțiva localnici din comuna suceveană Bosanci au decis să își asfalteze singuri șoseaua.Oamenii au făcut tot felul de solicitări pentru reparearea drumului de pe DJ 208A, Suceava-Liteni-Dolhasca, însă cum nu au primit un răspuns favorabil, au decis să pună mână de la mână și să repare singuri drumul.

Astfel, miercuri dimineața, câțiva oameni înarmați cu lopeți și utilaje au asfalat o bucată de drum de la intrarea în Bosanci dinspre Ipotești, chiar și fără autorizație. Acum localnicii spun că vor să facă și porțiunea a doua de drum. Primarul din Bosanci, Neculai Miron, spune că acțiunea este doar a localnicilor fără ca instituția pe care o conduce să fie implicată.

În urmă cu câteva zile, localnicii declarau pentru Observator: „Astea două porțiuni, deci, sunt groaznice, ne rupem mașinile, cauciucurile, jantele și așa mai departe”. „Foarte bun, putem să aruncăm mașinile la gunoi”. „Am vrea să punem mână de mână dacă nu se pot face îmbunătăţiri la nivel judeţean, să ne dea voie să asfaltăm măcar zonele acestea periculoase”.

Sursa: Observatornews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *