FOTO Tânăr tras pe dreapta de polițiștii de frontieră botoșăneni. Motivul pentru care s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat, fără a deține permis de conducere, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

În data de 18 august 2022, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea Oroftiana, județul Botoşani, un autoturism condus de un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Totodată, colegii noștri au stabilit că autoturismul are numerele de înmatriculare expirate. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, a precizat Minodora Răcnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *