Peste 40 de elevi din județul Botoșani au absentat la ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat

examen, bacalaureat, stiri, botosaniZeci de elevi au absentat și de la ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, în județul Botoșani s-au înscris, pentru a susține proba scrisă la alegere a profilului în cadrul celei de a doua sesiuni a  examenului național de bacalaureat, un număr de 359 de elevi.

Au fost prezenți la proba de astăzi 316 de elevi, iar 43 de elevi au absentat. Nu au fost elevi eliminați pentru fraudă sau tentativă de  fraudă.

Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 31 august, iar eventualele contestații vor putea fi depuse, în centrele de examen, in aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00.

În data de 3 septembrie 2022 se vor afișa rezultatele finale ale celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat, precizează IȘJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *