FOTO! Controale ale polițiștilor în zona lacului de acumulare Stânca-Costești. Au fost aplicate amenzi

În perioada 13-16 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, au ocționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean. 

Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat  în baza planului de acțiune SAFE WATERS 2022.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate peste 60 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 de lei.

Totodată a fost indisponibilizate mai multe unelte de pescuit. Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, precizează IPJ Botoșani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *