Tragedie! Tată și fiica sa de 11 ani, morți într-un cumplit accident

O familie a fost spulberată, seara trecută, pe DN1 de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani. În urma impactului, un bărbat de 44 de ani a murit pe loc, iar fiica acestuia în vârstă de 11 ani s-a stins la spital, unde a ajuns în stop cardio-respirator. A supravieţuit doar mama fetei, care este acum internată în stare gravă, scrie Observatornews.

Tragedia s-a produs produs pe DN 1, în localitatea Păuleşti, zona Movila Vulpii, sensul Braşov către Ploieşti. Familia oprise mașina pe marginea drumului și, din primele informații, se pare că cei trei au traversat să cumpere pâine de pe partea opusă.

Tânărul aflat la volan nu a mai avut cum să-i evite. Acesta a fost testat de poliţişti pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.

La locul accidentului salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.

Traficul a fost blocat pe sensul Brașov-Ploiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *