Dan Petrescu, înainte de CFR Cluj – FC Botoșani: Botoșani e neînvinsă, mereu au scouting foarte bun. Uitați câți jucători de la Botoșani sunt la FCSB, CFR și Craiova

foto: gsp.ro

Dan Petrescu (54 de ani) a prefațat meciul pe care CFR Cluj îl joacă duminică, de la ora 18:30, împotriva lui FC Botoșani. Dan Petrescu se plânge de problemele de lot, provocate de programul încărcat din debutul sezonului. Antrenorul campioanei admite că nu a apucat să o studieze suficient pe FC Botoșani și se așteaptă la un meci complicat în Gruia.

„Foarte puțin timp să pregătim meciul, să studiem adversarul. Au schimbat mulți jucători, au schimbat sistemul de la meci la meci. De un lucru sunt convins, că vor vor fi agresivi mâine și că vor juca un fotbal ofensiv.

Va fi un meci foarte greu pentru noi. Să vedem dacă vom fi inspirați în alegerea primului 11, pentru că sunt foarte probleme fizice pentru noi. Este firesc, după 11 meciuri în 33 de zile.

Botoșani e neînvinsă, mereu au scouting foarte bun. Uitați câți jucători de la Botoșani sunt la FCSB, CFR și Craiova. Mereu am ales jucători de la ei.

Nu m-am decis dacă vin la meci. O să discut cu secunzii și mă voi decide. Nu va fi greu fără mine. Echipa a câștigat mereu și fără mine”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă, informeaza gsp.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *