Care sunt bugetarii cărora nu li se vor mări salariile începând cu luna august

salariati bugetari , stiri, botosaniGuvernul vrea să dea mai multe creșteri salariale pentru unele instituții, cu toate că unele prevederi asemănătoare sunt deja stabilite de Parlament, dar proiectele sunt pe masa Curții Constituționale. Executivul restrânge paleta beneficiarilor, în forma actuală.

Din august, salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice vor fi majorate cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Cu alte cuvinte, actul normativ al ministerului încearcă să urgenteze acordarea de noi beneficii salariale unor categorii bugetare care deja erau prinse în două proiecte de lege adoptate de Parlament la 31 mai, dar iniţiativele au fost atacate la CCR, iar termenul de judecare a sesizărilor este 21 septembrie.

Măsura vizează toate categoriile de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale. În momentul de față, această majorare se aplică doar pentru angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, precum şi pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.

Acest proiect prevede și majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică, precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

„Personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică, precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”, se menţionează în Nota de fundamentare.

Prin intermediul acestui proiect se propune acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru personal din cadrul instituţiilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciilor publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică, precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

,,Aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021”, se precizează în nota de fundamentare, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *