FOTO Accident pe DN28! Un mort și șase răniți, dintre care trei copii

O persoană a murit, iar alte șase, dintre care trei copii, au fost rănite și transportate la spital, în urma unui accident produs luni seara pe DN 28, în județul Iași. Potrivit ISU Iași, accidentul a avut loc în Lețcani, pe DN 28. În accident au fost implicate două mașini, ieșite în decor. Într-o mașină se aflau șapte persoane, dintre care trei copii, iar în cealaltă două persoane. Cei trei copii au fost transportați la Spitalul de Copii Sf. Maria Iași, iar trei adulți au fost duși la spital cu fracturi de picioare.

La locul evenimentului s-au deplasat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași două autospeciale de intervenție cu module de descarcerare, un echipaj pentru transport victime multiple si alte echipaje de la SAJ si SMURD. Persoana încarcerată din autoturismul cu 7 locuri era o femeie care se afla pe bancheta din spate  care nu a răspuns manevrelor deresuscitare  și  a fost declarată decedată.

Trei copii au fost duși la Spitalul de pediatrie “Sfânta Maria” pentru evaluarea medicală, iar ceilalti adulți au fost duși la Spitalul de urgenta Sf Spiridon cu multiple traumatisme. Echipajele poliției rutiere care au fost la locul evenimentului rutier vor stabili cauza producerii accidentului rutier.

Sursa: antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *