În sfârșit a plouat bine! Ploi însemnate cantitativ căzute în Botoșani. Vezi zonele în care a plouat cel mai mult!

ploaie torentiala, stiri, botosaniUltimele 24 de ore a adus ploi însemnate cantitativ pentru județul Botoșani, care a fost afectat, în ultimele luni, de o secetă puternică. Potrivit datelor centralizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, în județ s-au înregistrat precipitații de până la 26 l/mp în ultimele 24 de ore. Cel mai bine a plouat în zona Ștefănești, Stația Meteo de la Stânca înregistrând un volum de precipitații de 26,5 l/mp. De asemenea, a plouat consistent și în comuna Prăjeni, acolo unde, la Acumularea Câmpeni, au fost măsurați 26,1 l/mp.

Tot în ultimele 24 de ore, în orașul Săveni au căzut ploi de 25,5 l/mp, la Hudești (în acumularea Cal Alb) 23,4 l/mp, iar la Leorda 20,5 l/mp. Totodată, la Dângeni au fost 19,2 l/mp, la Havârna 18,8 l/mp, la Rădăuți Prut 13,9 l/mp, la Todireni 12,9 l/mp, în timp ce în municipiul Dorohoi au căzut 11,9 l/mp.

Pe Acumularea Dracșani au fost măsurate cantități de apă de 15 l/mp, iar în municipiul Botoșani de 5,4 l/mp.

În orașul Flămânzi au fost 11,8 l/mp.

Avionul care convinge norii să plouă. „Noi începem să lucrăm acolo unde deja sunt niște picături de apă”

One thought on “În sfârșit a plouat bine! Ploi însemnate cantitativ căzute în Botoșani. Vezi zonele în care a plouat cel mai mult!

  1. EXCROCII astia cu aveonu de ce nu au initiat ploaia cand a fost seceta crunta ?acum e vreme ploioasa , firesc nu e secta ca in 46??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *