VIDEO Preot, la sfințirea sediului UPU Botoșani: Locul acesta, în care ne aflăm, este un câmp de luptă

Preotul Cristian Buhaciuc, care a participat, joi, la sfințirea noului sediul al Unității de Primiri Urgențe (UPU) Botoșani a declarat că unitatea spitalicească este „un câmp de luptă”, unde medicii și pacienții, asistenții și infiermierii luptă pentru viață.

„Toți luptă pentru viață. Câteodată reușim să câștigăm această luptă, câteodată nu reușim, după voia și rânduiala lui Dumnezeu. Însă cei ce suntem rânduiți a lucra în spital avem această rânduială de a înmulți talanții pe care ni i-a dat Dumnezeu și de a  împlini Evanghelia și să iubim pe aproapele nostru și să îl slujim pentru că ne spune Sfânta Scriptură că atunci când facem bine celor prea mici lui Hristos îi facem”, a declarat preotul.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezent la inaugurarea noului sediu UPU

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ajuns, joi, la Botoșani. Acesta participă la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati”. Noul sediu a fost sfințit de preoți în prezența autorităților locale și județene, dar și a cadrelor medicale din spital.

Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean s-a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020.

Valoarea inițială a proiectului a fost de 8,6 milioane de lei. Ulterior, din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcție, manoperă și combustibil, Consiliul Județean a suplimentat fondurile cu 2,5 milioane de lei.

Modernizarea Unității de Primiri Urgențe a presupus extinderea cu o nouă clădire, pe o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1. De asemenea, a fost modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.

 

 

2 thoughts on “VIDEO Preot, la sfințirea sediului UPU Botoșani: Locul acesta, în care ne aflăm, este un câmp de luptă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *