În satul Dorobanţi, judeţul Botoşani, se află unul dintre cele mai fascinante bazine legumicole din Moldova. Urmaşii dorobanţilor care au luptat în Războiul de Independenţă se ocupă de creşterea legumelor din tată-n fiu şi spun că au sacrificat cantitatea în favoarea calităţii, scrie Adevărul.
În comuna Nicşeni, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoşani, se află satul Dorobanţi. Oricine intră în aceste cătun nu poate să nu observe abundenţa solariilor. S-ar putea spune că sunt mai multe solarii decât case. Pentru oamenii din Dorobanţi creşterea legumelor reprezintă însăşi supravieţuirea dar şi o pasiune care-i ţine legaţi, de generaţii întregi, de brazdă. În pieţele din judeţul Botoşani, legumele crescute de oamenii din Dorobanţi sunt cele mai căutate, sătenii ajungând să aibă abonaţi an de an, la roşii, castraveţi, ardei sau cartofi.
Dincolo de legumicultură, la Dorobanţi există şi o mândrie locală aparte, care-i face pe oameni să păstreze moştenirea strămoşilor, mai ales că majoritatea sunt urmaşi ai celebrilor ”curcani” moldoveni care au impresionat cu vitejia lor în Războiul de Indepedenţă din anul 1877.
Urmaşii dorobanţilor, de la Plevna, la legumicultură
Numele satului Dorobanţi vine chiar de la soldaţii de infanterie cunoscuţi drept dorobanţi. Atestaţi în oştile principatelor încă din secolul al XVII-lea, dorobanţii erau trupe formate mai ales din ţărani, chemaţi sub arme o săptămână pe lună, în restul timpului fiind lăsaţi să se ocupe de muncile câmpului. Dorobanţii moldoveni şi-au creat un renume în timpul Războiului ruso-turc din 1876-1878, cunoscut în istoriografia românească drept Războiul de Independenţă. În aceea perioadă mulţi localnici din Nicşeni au ajuns să servească în trupele de dorobanţi, porecliţi drept „curcani” după pana de curcan purtată la căciulile voluminoase, asemănătoare cuşmelor ţărăneşti. Aşa cum arată şi monumentul din comuna Nicşeni, „curcanii” din această zonă s-au distins în cele mai grele bătălii ale Războiului de Independenţă. Localnicii mai în vârstă sunt mândrii de străbunicii lor.
„Sunt care s-au bătut la Plevna. Le ziceau aşa în glumă «curcani», dar când i-au văzut ce pot face la bătălie, nu i-a mai venit nimănui să râdă”, spune un localnic. După Primul Război Mondial, acolo unde ţăranii din Nicşeni s-au distins din nou pe câmpul de luptă, sătenii au fost împroprietăriţi. „Curcanii” din Dorobanţi începeau o nouă aventură, de această dată cu legumicultura, transformând această ocupaţie într-un adevărat brand, renumit, ce puţin, în tot judeţul. „Este o tradiţie care a fost menţinută şi dezvoltată. În momentul de faţă este un bazin legumicol de mare valoare”, spune Claudiu Bulboacă, primarul din Dorobanţi.
Ţara solariilor şi a câmpurilor pline cu legume Dorobanţiul, este aproape fără nicio exagerare, o adevărată Matca din nordul Moldovei. De la un capăt în celălalt al satului, aproape că nu există casă fără măcar un solar, plus familie fără câteva hectare în câmp cultivate cu legume. Este o adevărată ţară a solariilor şi a legumelor. Câmpurile sunt pline de cartofi, vinete, conopidă sau pepeni. În solarii se cresc roşii, ardei, castraveţi, de toate soiurile. Deşi multe sate sunt aproape goale din cauza numărului mare de tineri plecaţi în străinătate pentru a-şi găsi un rost şi a scăpa de sărăcie, la Dorobanţi oamenii par legaţi de glie. Şi totul datorită pasiunii pentru legumicultură dar şi a unei datorii faţă de înaintaşi pentru a menţine tradiţia.
Liviu Cotruţă are peste 40 de ani şi a făcut legumicultură de când se ştie. Tatăl, bunicul şi înaintaşii săi au cultivat legume. Nici nu se gândeşte să facă altceva sau să rupă această genealogie de legumicultori.
„Noi avem tradiţie în legumicultură. O practicăm din tată-n fiu. Şi bunicul meu s-a ocupat cu aşa ceva. Este vorba despre pasiune şi tradiţie”, spune săteanul. La fel face şi Florin Damian. Era copil când a început să lucreze pe câmpurile de legume. Mai apoi s-a căsătorit şi a reuşit să-şi facă propriul solar şi propriile culturi. Le lucrează împreună cu familia.
„Aici am crescut. De mic copil am fost implicat în agricultură. De când m-am căsătorit am făcut o afacere de familie, am implicat chiar şi copiii. Suntem cinci membrii care lucrăm la legumele în câmp dar şi la cele la solar. Avem cartofi, roşii, pepeni, vinete, de toate. Suntem cinci membrii ai familiei care lucrăm în legumicultură. Din luna ianuarie şi până în luna decembrie, asta facem. Este o muncă colosală dar asta este moştenirea înaintaşilor noştrii şi este pâinea noastră. Am moştenit de la părinţi pasiunea, care au fost agricultori din tată-n fiu”, spune Florin Damian.
