Un bărbat din Botoșani s-a certat cu cumnatul său și l-a ucis cu sânge rece. Acum și-a aflat pedeapsa

crima de la TudoraUn bărbat din județul Botoșani, care s-a certat cu cumnatul său și l-a ucis cu sânge rece, a fost condamnat, luni, de magistrații Tribunalului Botoșani la zece ani ce închisoare.  Gheorghe Macovei, care are acum 66 de ani, este din comuna Tudora, iar în luna noiembrie 2020, pe fondul unui conflict spontan, și-a ucis cumnatul, cu 20 de ani mai tânăr decât el.

Botoșăneanul a fost condamnat în primă instanță în dosarul în care era acuzat de omor calificat. El poate contesta pedeapsa la Curtea de Apel Suceava.

Fapta s-a petrecut în noiembrie 2020. Unul din vecini a sesizat, a doua zi, că ceva nu este în regulă în gospodăria unde locuiau cei doi bărbați și a informat medicul de familie. Acesta a trimis asistenta comunitară la domiciliul celor doi și a sunat la 112 pentru a sesizat și Poliția.

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpatul Macovei Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 3 (trei) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice fel de funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 1, 3 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 20.11.2020 la data de 11.12.2020 şi a arestului la domiciliu de la data de 11.12.2020 la data de 09.01.2021. În temeiul art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 3025 lei cu titlu de cheltuieli de judecată juridice. Onorariu apărătorului desemnat din oficiu, avocat Petrovici Bogdan (delegaţie nr. 452/29.03.2021), în sumă de 1495 lei se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18 iulie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre  98/2022  18.07.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *