Tot mai mulți botoșăneni se întorc din străinătate cu depresii. Medic: Lucrau foarte mult, fără timp liber

Tot mai mulți botoșăneni se întorc din străinătate cu stări de depresie, potrivit medicului UPU Botoșani, Monica Adăscăliței. Doctorul susține că dintre aceștia sunt și foarte mulți tineri, iar o parte chiar ajuns la Secția de Psihiatrie pentru a primi tratamentul necesar.

În plus, cadrul medical susține că sunt foarte multe persoane care se întorc și cu boli grav precum cancerul.

„Persoanele care muncesc în străinătate au venit foarte multe cazuri cu patologie chiar oncologică, patologie hematologică. Ei n-au fost urmăriți și investigați sau investigați foarte ușor și trimiși acasă fără niciun fel de diagnostic. Alte cazuri de persoane, care au lucrat în străinătate, cu foarte multă patologie depresivă. Foarte mulți au venit cu depresii, cei care lucrau foarte mult, probabil fără prea mult timp liber și timp de recreere, foarte departe de familie. Foarte mulți tineri au venit cu stări depresive și chiar colegii de la Psihiatrie spuneau și ei că a crescut numărul mare de persoane care s-au adresat lor după ce au venit din străinătate”, a declarat, pentru Tele M, Monica Adăscăliței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *