Legătura dintre Mihai Țurcanu și o șefă din CNCD. Cum îl învăța să evalueze abuziv două funcționare astfel încât acestea să fie concediate

Cazul de la Direcția Sanitar Veterinară Botoșani și de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în care DNA cercetează achiziții în favoarea unei firme de partid, e un dosar-școală pentru felul în care corupția se extinde și devine metodă de lucru. Patronii firmei private ajunseseră, după cum au remarcat și judecătorii de la Tribunalul Botoșani, să elimine dintre angajații statului, prin directorii-interpuși, pe cine nu le convenea, scrie Libertatea.

Mădălina Raluca Roșu, directorul Direcției Juridice „de la centru” din cadrul CNCD, este acuzată de DNA că l-a ajutat pe directorul DSVSA Botoșani, Mihai Țurcanu, să evalueze abuziv două funcționare astfel încât acestea să fie concediate.  Cele două funcționare ar fi refuzat să atribuie o achiziție de aproape 600.000 de euro unei societăți care nu îndeplinea condițiile.  Potrivit DNA, Mădălina Roșu ar fi intermediat relaționarea directorului din Botoșani cu administratorul societății.   Contactată de ziar, Roșu, directoarea acuzată, spune că a dorit „îmbunătățirea aparatului statului” Țurcanu, directorul DSV Botoșani, a recunoscut relația de prietenie cu aceasta și spune că a apelat la ea pentru că este o profesionistă. Directorul Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost pus sub acuzare de DNA pe 11 mai 2022. Mădălina Roșu este acuzată de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.  Procurorii anticorupție au ajuns la directoarea din CNCD în timp ce îl monitorizau pe directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Mihai Țurcanu.  Vorbeau pe aplicații, dar au fost înregistrați Acesta din urmă fusese denunțat la DNA de două subalterne în luna decembrie 2021. Membre în comisia de evaluare a unei licitații care viza o achiziție de 600.000 de euro. Potrivit DNA, Mihai Țurcanu dorea ca licitația să fie câștigată de „o firmă de partid”.

În timpul supravegherii, procurorii DNA au constatat că directorul Mihai Țurcanu este consiliat, prin telefon, în legătură cu „evaluarea abuzivă” a celor două funcționare, de o femeie.  Cei doi directori erau extrem de prudenți, discutând doar prin intermediul aplicațiilor care utilizează transferul criptat de date informatice. În urma investigațiilor, pe 20 ianuarie, anul curent, s-a constatat că femeia misterioasă este directorul Direcției Juridice a CNCD, Mădălina Raluca Roșu.

Aceasta, spun procurorii DNA, ar fi intermediat relaționarea directorului DSVSA Botoșani cu administratorul firmei pentru care s-ar fi făcut presiunile să câștige licitația, Roșu fiind prietenă cu amândoi.  Firma privată „îi evalua” pe angajații de la stat Directorul DSVSA Botoșani fotografia în mod constant documente interne, cu caracter nepublic, din cadrul instituției pe care ulterior le expedia Mădălinei Roșu.   „În urma cercetărilor, s-au obținut probe care denotă caracterul profund abuziv al procesului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici căzuți în dizgrația directorului executiv, atât notele, cât și motivele care au justificat acordarea lor fiind prestabilite de directorul executiv împreună cu numita Roșu Mădălina Raluca, persoană care nici măcar nu activa în instituție”.

„Practic s-a ajuns la situația în care firma care a participat la licitația organizată și care nu a reușit să adjudece contractul (prin exponentul ei, Roșu Mădălina Raluca) să evalueze performanțele profesionale (prin intermediul directorului executiv Țurcanu Mihai) ale funcționarilor publici din cadrul autorității contractante DSVSA Botoșani, care nu au dat curs solicitării de a atribui în mod preferențial contractul care a făcut obiectul licitației publice”, se susține în extrasul de  la Tribunalul Botoșani.

Citeşte întreaga ştire: INTERCEPTĂRI TELEFONICE. Doi directori de la instituții diferite se chinuiesc să scape de două funcționare incomode pentru PNL: „Cât îi dăm? Cum motivăm?”

One thought on “Legătura dintre Mihai Țurcanu și o șefă din CNCD. Cum îl învăța să evalueze abuziv două funcționare astfel încât acestea să fie concediate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *