Mai mulți elevi din Botoșani, unii cu medii peste 9, au ales să studieze la licee din Suceava

bacalaureat-BotosaniMai mulți elevi din județul Botoșani, unii cu medii peste 9.30, au ales să studieze la licee din Suceava. Spre exemplu, un absolvent din Dersca- Botoșani a fost admis cu media 9,60 la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava. El a optat pentru profilul matematică- informatică, potrivit Monitorul de Suceava. Un alt elev, din Joldești, a ales același colegiu din Suceava, și același profil, având la admitere media 9,37.

Elevi din județul Botoșani au mai optat pentru Colegiul ”Petru Rareș” Suceava, „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul „Spiru Haret” Suceava, și Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret.

Liceele din Botoșani unde s-a intrat cu cele mai mari medii de admitere

Colegiul Național ”Mhai Eminescu” din Botoșani continuă să fie și anul acesta pe primul loc în ceea ce privește mediile de admitere. La această unitate de învățământ s-a intrat cu cele mai mari medii, medii mai mari și decât cele de anul trecut.

Astfel, la profilul matematică-informatică, ultima medie cu care s-a intrat anul acesta a fost 9,19, comparativ cu anul 2021 când a fost 7,96. La profilul științe ale naturii, ultima medie a fost 9,10, iar la profilul științe sociale -8.60. La profilul filologie -limba engleză, ultima medie de admitere a fost 7,96.

Cea mai mare medie de admitere la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” a fost 10-atât la profil matematică-informatică, cât și la profilul științe ale naturii.

La  Colegiul Național ”A.T.Laurian”, ultima medie de admitere la profilul mate-info a fost 8,90, filologie-engleză -8,88, filologie-fraceză -6,07, științe ale naturii- 8,80 și științe sociale-8,61. Cea mai mare medie a fost 10 la profilul matematică-informatică.

La Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”, ultima medie de admitere la profilul mate-info a fost de 8,39, profilul științe ale naturiii-8,09, profil științe sociale-8.00 și profil filologie- 7,76.

La Liceul ”Grigore Antipa” Botoșani, ultima medie de admitere la profilul științele naturii a fost 7,46 iar la mate-info – 8,01. La celelalte licee din județ, mediile de admitere au fost mai mici. Vezi aici situația pe licee!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *