Cum va fi vremea în următorele patru săptămâni. Anunțul făcut, astăzi, de meteorologi

Foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor pentru următoarele patru săptămâni, respectiv în intervalul 18 iulie- 15 august.

Săptămâna 18– 25 iulie 2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în cele vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 25 iulie 2022 – 01 august 2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.

Săptămâna 01 – 08 august 2022

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-vest. Regimul pluviometric va fi local deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 08 – 15 august 2022

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa  în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *