FOTO Percheziții la Botoșani, la persoane care efectuau schimburi valutare cu bani falși. Trei tineri au fost arestați

Trei tineri au fost arestați în urma unor percheziții care au avut loc mai mai multe persoane din județul Botoșani, care efectuau schimburi valutare cu bancnote false. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, Delia Nenișcu, în perioada 11-12 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, la persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.

Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile. În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 telefoane mobile și 4 cartele sim. Nouă persoane au fost ridicate de mascații SAS și conduse la audieri, trei fiind reținute. Ulterior, acestea au fost arestate preventiv.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Botoșani și a jandarmilor din cadrul I.J.J. Botoșani. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale față de toate persoanele implicate în comiterea faptelor, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *