Două funcționare de la Direcția Sanitar Veterinară Botoșani au denunțat că au luat calificativ anual de 2.25 pentru că au refuzat să dedice o licitație unei „firme de partid”

Fost europarlamentar PNL și director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani, Mihai Țurcanu este acuzat de DNA că a susținut o firmă de partid să câștige o licitație de peste 500.000 de euro și că s-a răzbunat pe funcționarele care nu i-ar fi făcut pe plac. Directorul neagă și spune că „nu am dorit altceva decât să apăr banii publici”.
Liberalul Mihai Țurcanu a ajuns la conducerea DSVSA Botoșani în august 2020, după ce fosta directoare decedase. El fusese europarlamentar liberal și fost președinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Un an mai târziu, în toamna anului 2021, DSVSA Botoșani avea să inițieze demersurile pentru una dintre cele mai scumpe achiziții publice derulate de instituție, scrie Libertatea. Aproape 600.000 de euro urmau să fie puși la bătaie pentru  achiziționarea a 100.000 de truse  pentru recoltarea de trunchi cerebral din țesuturile nervoase la ovine și bovine.
„O investiție strategică”, susține Țurcanu.

La licitația deschisă s-au înscris două firme din județul Ilfov: Eurovet Lab, o societate cu activitate de 12 ani în domeniul pharma și Global One Management, o firmă cu profil de catering, organizare evenimente și imobiliare, susținută de o societate de protecție și pază, AEK Security Division.  La nivelul DSVSA Botoșani a fost desemnată o comisie de evaluare. Membri în comisie au fost șefa Serviciului economic și administrativ, consiliera responsabilă de achiziții și un medic veterinar din cadrul Serviciului de catagrafiere, înregistrare și evidență informatizată, arată sursa citată.  Potrivit legii, directorul instituției nu poate face parte din comisia de evaluare, fiind considerat conflict de interese, ca atare nu are voie să se implice în activitatea comisiei de evaluare a ofertelor. Mihai Țurcanu susține că nici nu s-a implicat. Colegii și, mai apoi, procurorii spun altceva.

Presiuni pentru „firma de partid”

Directorul executiv Țurcanu i-a mărturisit martorei (una dintre denunțătoare – n.r.) că i s-a promis un procent de 15% din valoarea totală a contractului (2.974.405 lei cu TVA) pentru atribuirea preferențială a acestuia, întrucât «oamenii doresc să intre pe piață», menționând că denunțătoarei nu trebuie să-i fie frică, întrucât este o firmă «de partid», iar el este susținut de mai mulți lideri de partid de la nivel central. Cu această ocazie, Țurcanu Mihai a mai precizat că suma de bani pe care o va primi în urma atribuirii contractului îl va ajuta să acceadă în funcția de președinte al ANSVSA, promițându-i denunțătoarei că o va sprijini să ocupe funcția de director economic în cadrul ANSVSA pentru ajutorul acordat, pentru «a face echipă cu el»”, scrie în extrasul hotărârii de respingere a plângerii controlului judiciar de la Tribunalul Botoșani.

Potrivit DNA, în momentul care au simțit presiunile directorului, șefa serviciului economic și consiliera responsabilă de achiziții au decis să-l înregistreze cu telefoanele mobile, pentru a se proteja.

„Cum să anulez dacă celălalt îi corect?”. „Vedem noi”, a zis directorul Într-una dintre discuțiile înregistrate de martora-denunțătoare, directorul Țurcanu face referiri la firma pe care și-o dorea câștigătoare, afirmând că este o firmă puternică, cu importante resurse financiare, dar dezavantajul este că nu avea experiență.  Într-o altă discuție înregistrată, purtată cu șefa serviciului economic, Țurcanu îi aduce la cunoștință că în perioada următoare, firma Global va formula o solicitare de clarificare în legătură cu anumite condiții legate de achiziție. Lucru care s-a și întâmplat.

Împrejurare ce denotă că directorul executiv Țurcanu Mihai era într-o comunicare permanentă cu reprezentanții acestui operator economic”, subliniază DNA.

Potrivit anchetatorilor, Țurcanu i-a solicitat șefei serviciului economic și administrativ să elimine condiția referitoare la experiența în domeniu, „poziționându-se ferm pentru anularea licitației în situația în care SC Global One Management SRL nu va adjudeca achiziția, menționând că va găsi el motive dacă va fi cazul”. 

„Cum să anulez dacă celălalt îi corect?”, a întrebat șefa serviciului economic. „Vedem noi”, i-a replicat Țurcanu.   DNA: Directorul voia să o scoată din comisia de achiziții pe responsabila de achiziții Directorul i-a transmis că firma a înregistrat cheltuieli semnificative cu prilejul transferurilor bancare realizate pentru a îndeplini în mod artificial condiția referitoare la cifra de afaceri. În timpul discuției, directorul s-a îndepărtat spre fereastră pentru a fi acoperit de zgomotul de afară, spunând că nu dorește „să-l asculte ăștia”.  Potrivit DNA, directorul Țurcanu încerca să o atragă pe șefa serviciului economic de partea lui, la un moment dat întrebând-o pe aceasta dacă este obligatoriu ca din comisie să facă parte consiliera responsabilă cu achizițiile, pe care o considera ostilă, dacă poate fi „înlocuită”, pentru a putea „merge la sigur”. Schimbarea nu a fost posibilă.

Înainte de desemnarea ofertei câștigătoare, directorul DSVSA Botoșani a organizat o ședință cu membrii Comisiei de evaluare a ofertelor. Era o situație fără precedent, până atunci la nicio altă licitație organizată de instituție nefiind organizate ședințe între conducere și comisia de evaluare.

„Se înțelegea cu claritatea că era animat de un interes, la un moment dat, chiar unul din membrii comisiei întrebându-l în mod direct dacă are pe cineva interesat de câștigarea licitației, având în vedere modul în care adresa întrebări în legătură cu caracteristicile pe care trebuia să le aibă trusa prezentată cu titlu de mostră de către ofertanți. De asemenea, era vizibil faptul că președinta comisiei susținea interesele directorului executiv, având aceleași «nelămuriri», deși condițiile referitoare la trusele prezentate de ofertanți erau stipulate foarte clar în caietul de sarcini”, a declarat la audieri consiliera responsabilă cu achizițiile.

Președinta comisiei: „Nu doarme el liniștit în locul meu”

În urma evaluării celor două oferte, comisia a declarat câștigătoare societatea Eurovet Lab, cealaltă firmă fiind descalificată pentru „neîndeplinirea unor criterii obligatorii prevăzute în caietul de sarcini”, precum și pentru „neconformități constatate în ceea ce privește mostrele de produse prezentate”. Inclusiv președinta comisiei a ajuns la un consens cu celelalte două membre ale forului de evaluare, deși se temea de eventuale represalii din partea directorului.

Am să ies ca o găină flocăită din licitația asta”, le-a transmis președinta, resemnată totuși că „nu doarme el (făcând referire la directorul instituției) liniștit în locul meu”.

Aceasta le-a spus colegelor din comisia de evaluare că „a auzit de la partid” că directorul ar fi primit, în avans, o sumă foarte mare de bani de la societatea Global One Management pentru a-și asigura adjudecarea licitației. Și din acest motiv se fac presiuni foarte mari asupra sa pentru a anula cât mai urgent licitația și a organiza o alta care să fie adjudecată de această firmă.
De asta el îi așa disperat”, s-a confesat președinta comisiei de evaluare.

Citeşte întreaga ştire: Două funcționare de la Direcția Sanitar Veterinară Botoșani au denunțat că au luat calificativ anual de 2.25 pentru că au refuzat să dedice o licitație unei „firme de partid”

2 thoughts on “Două funcționare de la Direcția Sanitar Veterinară Botoșani au denunțat că au luat calificativ anual de 2.25 pentru că au refuzat să dedice o licitație unei „firme de partid”

  1. In multe institutii se intampla asa dar nu se stie sau saracii oameni , pleaca cu capul in jos…..un caz identic este Cristesti , cu Borfotina , cand a dat – o afara pe fosta jurista si a facut- o jurista pe una de la pizzeria lui , in timp ce se judeca cu cealalta.Am vazut de mai multe ori in instanta acest caz
    Turcanu 1= Turcanu 2 = Borfotina, etc
    Din pacate si acest dosar va sta intr-un sertar la DNA sau IPJ Botosani 3-4 ani , se va inchide
    cu clasare , nup sau ,, decesul faptuitorului ,, ha, ha , ha , ca in celelalte cazuri cu dedicatie….politic …… partidul este in tot si in toate ….si totul va fi bine … caracatita e prea mare

  2. Avem soseaua MANOLEASA -RADAUTI care sa deteriorat atata de tare dupa 3 ani de la dare in folosinta e bataie de joca cum se macina tot asfaltul … a fost refacut in buna parte dar acum se macin cel vechi !

    De ce institiutiile specializate in combatrea coruptiei nu intervin nu se sesizeaza nimeni din oficiu , e clar ca aici e vorba de coruptie, facute cu materiale de cea mai proasta calitate in strat de asfalt subtire? PRIMARIILE DIN ZONA CU JURISTII PE CARE II AU NU SESIZEAZA??? PENTRU CA SUB PLAPUMA CORIPTIEI DE PARTID NUMENI NU ACTIONEAZA!
    PANA CAND ABTAIE DE JOC DE BANUL PUBLIC ?? CAND SE VOR FACE LUCRARI DE CALITATE LA PRETURI REZONABILE??
    De ce cei care au semnat pentru calitatea lucrarilor nu sunt trasi la raspundere??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *