Un apreciat preot din Botoșani: Un tip îmi sugera să stau în Biserică, nu pe „feizbuc”. Astăzi mi-au cerut prietenia Sfântul Nectarie, Arsenie Boca și Paisie Aghioritul. Ieri Ștefan cel Mare

Unul dintre cei mai apreciați preoți din județul Botoșani reușește să transmită învățăturile bisericești și prin metodele moderne de comunicare. Părintele Teodor Ciurariu este foarte activ pe rețelele de socializare și nu doar postează diferite învățăminte, ci chiar reacționează la comentariile oamenilor, indiferent că aceștia îi împărtășesc opiniile sau nu.

Recent, preotul spune că a primit o sugestie din partea unui internaut să stea în Biserică și nu pe rețelele de socializare, iar răspunsul părintelui nu a întârziat să apară.

„Un tip îmi sugera să stau în Biserică, nu pe „feizbuc”. Dragă, oamenii sunt agresați in fiecare secunda cu săgeți ale iadului. Asa ca ținem si noi flacara raiului aprinsă. Daca am sta numai in Biserici, Bisericile ar fi goale. Hristos a mers peste tot, nu a stat in Templu la umbră, ca arhiereii Vechiului Testament. Facebook poate fi o cale de a vesti pe Dumnezeu, până nu te blochează ,,jandarmii” sau roboții de pe aici”, a spus preotul.

Reacția părintelui a înregistrat foarte multe aprecieri din partea internauților, care îl felicită pentru faptul că a ales să vorbească despre Biserică și Hristos și în mediul online. Teodor Ciurariu spune că îi plac paginile ce propun dezbateri sau postează informații, texte umoristice, caricaturi.

„Am tot respectul pentru cei cu pagină de socializare, dar totusi unii de ce isi pastreaza anonimatul daca intentiile lor sunt bune? Astazi mi-au cerut prietenia Sfântul Nectarie, Arsenie Boca și Paisie Aghioritul. Ieri Ștefan cel Mare …. Bineinteles că nu sunt vrednic de ,,prietenia ” lor si nu le – am dat accept! Voi ce spuneti? Am gresit?”, este unul dintre mesajele părintelui, cu o notă de umor ce-i drept.

Părintele Ciurariu are aproape 35.000 de urmăritori pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *