Memorialul Ipotești va fi modernizat. Contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice a fost semnat de reprezentanții Consiliului Județean

Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” intră în linie dreaptă. Comisia de achiziții a Consiliului Județean Botoșani a finalizat licitația pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției: întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a proiectului tehnic, a avizelor, dar și cele pentru verificarea tehnică de specialitate a documentației.

Licitația a fost adjudecată de firma bucureșteană Studio Art Construct. Contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice a fost semnat astăzi iar în data de 15 iulie va fi dat ordinul de începere a lucrărilor, transmite printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

Proiectul, în valoare totală de aproximativ 530.603,15 lei cu TVA, este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”. Prin intermediul lui se deschide calea unei finanțări de peste patru milioane de euro pentru reabilitarea exterioară și a obiectivelor de patrimoniu din cadrul Memorialului Ipotești.

Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.

Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

Firma câștigătoare va trebui să elaboreze, în trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, studiul de fezabilitate, iar ulterior, în alte trei luni să realizeze proiectul tehnic, detaliile de execuție și să obțină avizele necesare. De asemenea, pe toată durata contractului de execuție a lucrărilor proiectate și până la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiție va trebui să asigure asistența tehnică.

„Acordăm importanța cuvenită culturii, care este parte a identității noastre ca neam, motiv pentru care ne dorim să investim sume importante în patrimoniul cultural al județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *