Atenție, șoferi! Se vând roviniete pe un site web neautorizat, cu tarife suplimentare de 200%. Avertismentul CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează asupra existenței unui portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Compania le recomandă utilizatorilor să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție și portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei.

CNAIR anunță că nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.

„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că a constatat existența în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv www.digitale-vignette-online.ro”, atrag atenția reprezentanții companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *