Dosar penal în cazul masacrului de la padocuri

caini comunitari ucisi
Cainii ucisi, ambalati in saci, au fost transportaţi la Suceava, pentru incinerare

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani s-a autosesizat, miercuri, în cazul uciderii în masă a câinilor comunitari aflati în grija Primăriei municipiului. Politiştii au deschis un dosar penal, însă acesta priveşte cauza, nu o instituţie sau o persoană anume. Oamenii legiiverifică dacă Legea privind protecţia animalelor a fost sau nu încalcată. Criminaliştii şi specialiştii judiciar au făcut cercetările la faţa locului, pentru ca vedea condiţiile în care au fost ucise animalele.

“S-au prelevat probe. A fost ridicat un câine de la faţa locului, care a fost dus spre analize la Direcţia Sanitar- Veterinară“, a afirmat şeful Poliţiei, Viorel Şerbănoiu.

De altfel, medicul care a dispus uciderea câinilor, Cristian Pancu a fost chemat la audieri la sediul Poliţiei.

Poliţiştii au dictat sancţiuni în cazul a doi angajaţi de la padocuri, care au devenit agresivi cu jurnaliştii şi reprezentanţii asociaţiei ADOR.

caine in masina si Politia
Un caine salvat si adapostit intr-o masina

Peste 200 de patrupede aflate in ingrijirea Primariei au fost ucise, miecuri dimineata, animalele fiind gasite moarte in padocuri de catre membrii Asociatiei de protectia animalelor ADOR. Reprezentantii asociatiei acuza municipalitatea ca nu i-a informat cu privire la starea de sanatate a ciinilor, in conditiile in care au aprobat, in ultima luna, zeci de adoptii nationale si internationale. Viceprimarul municipiului, Florin Ghiorghita sustine ca toti ciinii ucisi sufereau de jigodie. El afirma ca decizia eutanasierii lor apartine medicului veterinar, care a folosit injectii letale pentru macabra operatiune.

Masacru la padocul municipalităţii: Peste 200 de câini comunitari ucişi

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă: Eutanasierea câinilor a fost aprobată de mine

Directorul adjunct al DSV: Nu toţi câinii erau bolnavi

Medicul veterinar lucrează la cabinetul familiei Vasiliu

4 thoughts on “Dosar penal în cazul masacrului de la padocuri

  1. Stati linistit fratilor nu o sa pateasca nimic, nu o sa-l vedeti pe Gheorghita dupa gratii, este sustinut puternic din spate + ca masa Gheorghita Marcica e mama lui asa ca sa stiti cine-i masa

  2. În al treilea rând, faptul că sunteți români, la fel ca și criminalii de câini scăpați nepedepsiți, vă asociează și pe dumneavoastră cu aceștia. Adică, sunteți priviți ca niște primitivi la fel ca ei. În loc să fiți asociați cu românii cu minți luminate și cu oamenii de fapte bune, veți fi puși alături de odiosul primar criminal al Devei, acel Mircia cu câinii împușcați pe stradă pentru că nu avea el altă soluție, sau de ticălosul primar al Botoșanilor, acel Flutur care a patronat uciderea într-o noapte a tuturor câinilor aflați în adăpostul primăriei sale. Ca să nu mai vorbim de românii care au mânuit puștile și bâtele cu care au fost uciși cu cruzime acele animale a căror singură vină a fost că s-au născut cu blană și nu cu piele. Întrebarea este: dacă acestor criminali nu le este rușine pentru crimele lor, dumneavoastră vă este sau nu rușine pentru că sunteți la fel de cetățeni români ca și ei? Dacă nu vă este rușine, atunci să vă fie de bine! Dar, dacă vă este rușine, ar trebui să vegheați ca acești criminali să fie pedepsiți pentru faptele lor pe acest pământ românesc, nu numai în ceruri sau în străinătate.

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Felicitari pentru actiunea d-lui Gheorghita.
    Domnul Marinescu, daca doreste sa comenteze aceasta actiune sa o comenteze dupa ce face unele modificari ale legii., si anume:
    1. in cazul persoanelor muscate de caini asociatiile care protejeaza animalele sa suporte costurile de tratament si operatiile estetice efectuate persoanelor muscate;
    2. Asociatiile de protectie a animalelor sa fie obligate sa adune cainii de pe strada, caini care nu au stapani.

    …. si dupa asta sa mai vorbeasca…!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com