FOTO Un botoșănean fără permis a făcut accident cu mașina firmei la care lucra. „Mergea cu peste 100 km la oră”

Botoșăneanul de 25 de ani, care a produs accidentul de duminică, la Dobârceni, era la volanul unei mașini ce aparținea firmei la care lucrează. Tânărul, din comuna Hudești, a intrat cu mașina într-un autoturism parcat, al unei femei de 39 de ani, din municipiul Botoșani.

Potrivit polițiștilor, tânărul de 25 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul a intrat în impact cu un alt autovehicul care era parcat pe marginea părții carosabile.

„Totodată, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se precizează într-o informare transmisă de IJP Botoșani.

Martorii spun că acesta ar fi circulat cu viteză.

„Băiatul care a produs era singur, mergea cu peste 100 km la ora, era băut, fără permis, cu mașina de la firma unde lucra. Mașina o conduce un coleg de serviciu, dar stă la el în curte parcata. Nu este prima dată când o conduce. De ce i-o fi lăsat și cheile nu știu…”, ne-a spus un martor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com