Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 4-17 iulie. Potrivit ANM, în Moldova, valul de căldură va persista până miercuri 6 iulie, astfel că la nivelul regiunii vor fi maxime în general de 32…35 de grade și minime ce se vor situa în jurul valorii de 19 grade.
Răcirea vremii estimată pentru perioada 7…11 iulie va aduce temperaturi maxime în medie de 24…26 de grade și minime ce vor scădea în unele dimineți până spre 12…13 grade.
Ulterior temperatura va fi în creștere ușoară și treptată, astfel că maximele se vor situa în jurul valorii de 30 de grade, iar minimele vor fi în medie de 15…16 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuat în perioada 6 – 11 iulie când pe alocuri se vor înregistra și cantități de apă însemnate. În restul intervalului ploile se vor semnala pe arii restrânse.