Şi-a distrus BMW-ul ca să se răzbune pe soacră. Un bărbat a intrat cu maşina direct în casa femeii

Supărat pe soacră, un bărbat din Timiş a vrut să se răzbune şi a intrat cu maşina mai întâi în gardul proprietăţii, după care direct în casă. În urma impactului, autoturismul, un BMW X3 de câţiva zeci de mii de euro, a fost distrus. Incidentul a avut loc în localitatea Remetea Marea, sâmbătă seara în jurul orei 22.99. Mai întâi bărbatul a distrus gardul proprietăţii, după care a intrat cu maşina în ula casei. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest având o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, timişeanul avea şi permisul suspendat, scrie Observatornews.

La data de 02 iulie 2022, în jurul orelor 22:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Remetea Mare a avut loc un eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe DN6 în localitatea Remetea Mare din direcția Lugoj către Timișoara, iar în dreptul imobilului Nr. 132, imobil ce aparține soacrei sale, a intrat intenționat in curtea imobilului cu scopul de a trage un semnal de alarmă, distrugând astfel stâlpul porții de acces, poarta de acces în curtea imobilului, ușa de acces în imobil precum și partea frontală a autoturismului pe care îl conducea.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în baza de date a Poliției Romane, s-a constatat faptul că persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat din data de 12.05.2022 pentru săvârșirea infracțiunii de “Refuzul de la prelevare de mostre biologice”.

Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui autoturism cu permisul de conducere suspendat”, “conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, “distrugere” și “violare de domiciliu”.

În urma probatoriul administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 h și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *