VIDEO Colaborare inedită! Iustina Irimia și Corul Militar din Botoșani au lansat un cântec patriotic

Artista Iustina Irimia și Corul Militar al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani au lansat un cântec patriotic cu prilejul hramului Bisericii Militare din municipiul Botoșani.

„În ipostaza nouă în care se află familia noastră, am cunoscut oameni deosebiți alături de care am reușit să concretizăm un nou proiect muzical”, precizează Iustina Irimia.

Părintele militar al Garnizoanei Botoșani, Teodor Cenușă, a înființat de la începutul anului 2022 un cor format din militarii Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, oameni foarte pasionați și implicați, care, deși fără studii muzicale, demonstrează că cel mai mult contează să pui suflet în ceea ce faci.

Corul militar al Batalionului 335 Artilerie ,,Alexandru Cel Bun” din Botoșani este format din preot militar Teodor Cenușă, locotenent Marius Mihai Rusu, plutonier adjutant Mihai Cojocariu, plutonier adjutant Gheorghe Don, sergent Marian-Viorel Padurariu, maistru militar cls. V Sorin Olteanu, caporal Ionuț Cojocariu, caporal Iulian Hemen, soldat Maria Cojocariu, soldat Ciprian-Ioan Bolohan, soldat Andrei Gafton și rezervist voluntar Nicolae Dornescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *