Polițiștii rutieri botoșăneni anunță controale pe străzi, în acest weekend

Polițiștii botoșăneni vor fi prezenți în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care consumă alcool sau droguri la volan. Prevenirea și combaterea consumului de droguri reprezintă una dintre preocupările permanente ale Poliției Române, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii, aceștia fiind deschiși la nou, la risc și dispuși să încerce noi experiențe, precizează sursa citată.

Polițiștii botoșăneni organizează periodic acțiuni pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fapte, principalul scop al acestor activități fiind conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile și consecințele consumului de droguri.

Astfel, și în acest weekend polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate, vor fi prezenți pe arterele din județ, dotați cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor care au ca principală cauza consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *