Bani pentru chirie, studii, grădiniţă şi creşă. Sumele ajung la 15.000 de euro. Guvernul a aprobat proiectul

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, care vor fi garantate de stat. Banii vor putea fi folosiţi pentru plata chiriei, finalizarea studiilor, respectiv cheltuieli pentru creşă, grădiniţă sau chiar cumpărarea unui autoturism.

Gabriela Firea a declarat la finalul şedinţei de Guvern că a fost amânată mai mulţi ani posibilitatea ca tinerii şi studenţii să dispună de creditare cu garanţia statului. ”Aş vrea să mă refer aici la un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri să se aplice şi în România, dar, din păcate, această decizie s-a amânat ani de-a rândul şi anume posibilitatea ca tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să poată să beneficieze şi ei, la fel ca în orice ţară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitatea de creditare cu garanţia statului, pentru că în cazul tinerilor, aici este de fapt cea mai mare dificultate, neavând cei mai mulţi dintre ei proprietăţi sau neavând venituri crescute nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancar că poate să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piaţa bancară privată”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a precizat că în cazul studenţilor creditul este de 10.000 de euro, iar pentru tineri, de 15.000 de euro. ”Împreună cu Ministerul de Finanţe şi Fondul Român de Garantare şi Contragarantare, am venit cu acest proiect tocmai în sprijinul celor care, pentru că nu este o obligativitate, fireşte, fiind un credit, o posibilitate a studenţilor, inclusiv a masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi a tinerilor care nu mai sunt în studenţie de a contracta aceste credite cu garanţia statului. În cazul studenţilor este vorba despre 10.000 de euro în lei, fireşte, la cursul zilei, cu garanţia statului de 80 la sută, iar în cazul tinerilor, în familii sau în cupluri este vorba despre 15.000 de euro, tot în lei, la cursul zilei”, a explicat ministrul Familiei.

Firea a precizat şi ce cheltuieli sunt eligibile în cazul acestor credite. ”Pentru studenţi se pot face plăţi vizând publicarea unor lucrări ştiinţifice, inclusiv lucrări în urma finalizării studiilor la facultate, la masterat sau la doctorat, plata în avans a chiriei şi aici, de asemenea, a fost o solicitare de a-şi putea plăti în avans chiria, fie locul la cămin, fie o chirie în sistemul privat, în oricare oraş din ţară. De asemenea, pot fi achitate şi alte nevoi personale din partea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, iar în cazul celor 15.000 de euro, în lei, fireşte, la cursul zilei, pentru familii, programul Family Start, aici se pot achita cheltuieli pentru creşă, pentru grădiniţă, pentru after school, dacă au copii, pentru eventual achiziţionarea unui autoturism cu mai multe locuri, dacă este vorba despre o familie numeroasă, cu şapte opt locuri sau pentru un avans, e adevărat, nu în totalitate suficient pentru contractarea unei locuințe sau alte nevoi personale”, a mai transmis Gabriela Firea.

Ea a menţionat că şi-ar dori ca aceste credite să fie contractate din toamnă. ”Ne-am dori ca de la începutul sesiunii, de fapt, chiar înainte de începutul sesiunii din toamnă, dacă e vorba şi de plata chiriei, aceste credite să poată să fie deja contractate. Fiind câteva luni din acest an ne aşteptăm la un număr nu suficient de relevant de aplicanţi, dar totuşi în măsură să ne dea nouă informaţii relevante, astfel încât să putem să stabilim o sumă mai concretă şi mai aproape de realitate, pe care să o introducem în bugetul ministerului pe anul viitor. Şi sunt convinsă că, având susţinerea premierului şi a domnului ministru de Finanţe, precum şi a coaliţiei, vom reuşi să obţinem această sumă astfel încât să putem să garantăm tinerilor cât mai multe astfel de credite, care, repet, sunt cu garanţia statului prin Fondul Român de Garantare şi Contragarantare. Şi pe mine mă bucură faptul că sunt deja câteva bănci comerciale private care şi-au arătat interesul în dialogul pe care l-am avut în această perioadă de a acorda credite pentru studenţi în cadrul programului anunţat puţin mai devreme şi pentru Family Start, Banca Comercială Română, de asemenea, CEC-ul, Banca Transilvania sunt doar câteva dintre bănci care sunt deja prinse în acest program şi vor fi printre cele care vor acorda creditele”, a mai explicat Gabriela Firea, potrivit observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *