„In memoriam Ștefan Luchian”, la împlinirea a 106 ani de la moartea artistului din Botoșani

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică și Etnografie, organizează, marți, evenimentul cultural intitulat „In memoriam Ștefan Luchian”, la împlinirea a 106 ani de la moartea artistului. Seria manifestărilor va fi deschisă cu un Te Deum, urmat de o prezentare a ultimilor ani din viață și a operei „pictorului florilor”, susținută de muzeograful Carmen Munteanu.

De asemenea, suita activităților va cuprinde vernisajul expoziției de pictură pe pânză și ceramică intitulată „Vis de vară”, incluzând opere ale artiștilor plastici locali Carmen Moisii și Irina Ignat. Evenimentul va avea loc la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, pe 28 iunie 2022, începând cu orele 10:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *