Accident produs de un botoșănean aproape de comă alcoolică. Polițiștii l-au reținut

Un botoșănean care a urcat la volanul unei mașini deși consumase băuturi alcoolice a produs un accident rutier. Evenimentul a avut loc duminică, pe strada Lt. Olinescu din Dorohoi. Un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate în bazele de date de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetărilefiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis”, se precizează într-un comunicat al Poliției Botoșani.

Un botoșănean s-a rătăcit pe un câmp, în toiul nopții. Mai multe echipe au pornit în căutarea lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *