Cupa Petru și Pavel, ediția 2022, adjudecată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani

În perioada 14-24 Iunie 2022, a avut loc Cupa “Sf. Petru și Pavel, ediția 2022”, organizată de Penitenciarul Botoșani. Competiția care se desfășoară anual a fost reluată după o pauză de doi ani cauzată de perioada epidemiologică mondială, iar de această dată meciurile au fost disputate pe două terenuri, Dinamo și Baza Sportiva ACR.

La această competiție reprezentativă pentru sistemul de apărare și ordine publică locală a fost invitate Primăria Botoșani și presa locală, altfel turneul fiind împărțit în două grupe:

Grupa A

– Penitenciarul Botoșani
– Primăria Botoșani
– Inspectoratul pentru Situații de Urgentă
– Reprezentanți mass-media locală

Grupa B

– Inspectoratul de Poliție Județean
– Inspectoratul de Jandarmi Județean
– Unitatea Militară 01251
– Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră

După disputarea meciurilor din grupă, s-au calificat în semifinale: Penitenciarul Botoșani, I.S.U., I.P.J., U.M.01215.

Rezultate semifinale:
Penitenciarul Botoșani 2- 1 Inspectoratul de Poliție Botoșani
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 4 – 0 Unitatea Militară 01251

Finala Mică (locurile 3-4) : Inspectoratul de Poliție Botoșani – Unitatea Militară 01251 (2-4)

Finala Mare (locurile 1-2) : Penitenciarul Botoșani – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (0-1)

După o competiție energică în care au răsunat emoții, ambiții și onoarea unor echipe bine pregătite și ambițioase, clasamentul s-a prezentat astfel:

1. Inspectoratul pentru Situații de Urgență
2. Penitenciarul Botoșani
3. Unitatea Militară 01251
4. Inspectoratul de Poliție Botoșani
5. Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră
6. Inspectoratul de Jandarmi Județean
7. Primăria Botoșani
8. Presa Locală

De asemenea în cadrul competiției s-au remarcat:
Cel mai bun jucător al competiției –
Orașanu Leonard-Ciprian (Mara) din cadrul I.S.U.
Cel mai bun portar – Drăgan Adrian

Astfel, campioana din cadrul acestei competiții este Inspectoratul pentru Situații de Urgență, antrenată de către Loluță Adrian-Gabriel.Competiția s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia echipele au fost recompensate pentru rezultatele obținute pe parcursul acestor zile.

Organizatorii Cupei Sf. Petru și Pavel, ediția 2022, au fost inspectorul Boboc Radu și inspectorul Chilarașu Răzvan din cadrul Penitenciarul Botoșani.

Competiția s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei și sponsorizată de S.C. Prodalcom, Ovisim și Carparis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *