Trei incendii într-o comună din Botoșani într-o singură zi! O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei incendii au avut loc într-o singură comună din județul Botoșani. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat trei incendii, toate pe raza comunei Hudești. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani,  primul eveniment cu foc s-a produs pe un câmp de la marginea localității, în jurul prânzului. Pompierii militari și voluntari din comună au acționat prompt și au stins flăcările înainte de a produce pagube materiale. A ars vegetația uscată de pe aproximativ două hectare. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un fumător neglijent care a aruncat la întâmplare un rest de țigară aprinsă.

Spre seară, bunurile din bucătăria de vară a unei bătrâne din localitatea Bașeu s-au aprins de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. Femeia a încercat să stingă flăcările, dar nu a reușit. Vecinii sunt cei care au sunat la pompieri, după ce incendiul s-a extins și la un depozit de lemne și un adăpost de animale. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari și voluntari, aproape o oră. Femeia a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SAJ.

Cinci ore mai târziu, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani au primit un nou apel din comuna Hudești. De această dată, ardeau bunurile din casa unui localnic din Baranca. Cel care a sunat a fost chiar proprietarul casei. Acesta s-a trezit din somn cu casa plină de fum. Imediat și-a evacuat familia din clădire. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că ardeau bunurile dintr-o încăpere și că exista riscul propagării flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.

Pompierii și salvatorii SMURD din județul Botoșani au avut 24 de misiuni, în ultimele 24 de ore. S-a acționat pentru stingerea a trei incendii și acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 12 persoane care aveau probleme medicale. La aceste evenimente se adaugă două activități de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, cinci misiuni în sprijinul refugiaților și două alte intervenții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *