FOTO Incendiu la depozitul de deșeuri de la Stăuceni! Pompierii intervin de urgență

Pompierii botoșăneni acționează, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deșeuri de la Stăuceni.

Evenimentul a fost anunțat puțin înainte de ora 19.00, la fața locului ajungând, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă.

Potrivit primelor informații, suprafața afectată este de aproximativ 1 000 de metri pătrați. Intervenția se anunță a fi una de durată având în vedere că arde mocnit o cantitate mare de materiale combustibile.

„Incendiul a fost lichidat. Cu ajutorul a trei buldoexcavatore se intervine pentru răscolirea deșeurilor în vederea identificării și eliminării eventualelor focare. La fața locului sunt prezenți și reprezentanții ai Consiliului Județean Botoșani, Agenției de Protecție a Mediului și ai Gărzii de Mediu.”, arată ISU Botosani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *