Tragedie! Un bărbat din Botoșani, mort într-un grav accident rutier. Încă trei persoane și-au pierdut viața

Un bărbat din județul Botoșani a murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident rutier grav  produs în cartierul Păcurari din municipiul Iași. Botoșăneanul se afla, alături de șapte colegi de-ai săi, pe stradă, efectuând lucrări de turnare a asfaltului, fiind loviți de o mașină condusă de o șoferiță aflată sub influența alcoolului.

Din accident a rezultat decesul a patru persoane, dintre care și bărbatul din Botoșani, dar și rănirea altor trei, toți colegi la societatea comercială Citadin Iași. Cei patru bărbați decedați au rămas surprinși sub mașina care a dat peste ei.

„Ajunse la locul evenimentului rutier, echipajele de intervenție au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanță a drumului rutier și a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public. În urma evenimentului, au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Georgică Onofreiasca.

Femeia care a produs accidentul conducea un Alfa Romeo, iar martorii au precizat că șoferița se afla sub influența alcoolului, dar și că autoturismul circula cu viteză foarte mare, dinspre capăt Pacurari către Fundație.

 

FOTO Accident grav produs de o șoferiță! Patru oameni au murit

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *